Change

Pare-se că e vremea schimbărilor, de tot felul. Unele mai uşor de acceptat, altele mai greu de digerat. Din păcate, rezultatul nu se vede decât la final, oricât am încerca să anticipăm.

Sunt proiecte care se închid şi altele care încep, între ele doar debusolare, dezinformare şi nesiguranţă. Dincolo de toate, oamenii se cern, se cresc, se uită, se înstrăinează, se luptă sau se iubesc.

Până la urmă, doar asta contează, cum se schimbă omul sub influenţa celor ce-l înconjoară. Voit sau inconştient, mulţi se pierd pe sine şi refuză să se recupereze...



"...things ain’t never
Gonna be the same again
(same again)
Ain’t it crazy how you think
You’ve got your whole life planned
Just to find that it was never ever
In your hands
(in your hands)"

Furtuna

Culeg vise... nu ştiu pe ale cui, poate pe ale mele... e tot ce îmi permit atunci când cuvintele refuză să se înşire cuminţi, de parcă nu ar mai avea nimic de spus...

Oare cât de mult poate rezista speranţa? Se spune că ea moare ultima... Când? Când ştii că ţi-a murit speranţa? Se eliberează şi pentru astfel de noţiuni certificate de deces? Ar fi interesant de aflat...

Poate o să se spună mâine, la ştiri...

Toujours...

Bucăţi de gânduri

În seara asta am vrut să-ţi scriu ţie, mă iartă că nu o fac. Ştii, zilele astea am avut parte de nişte poveşti cutremurătoare, despre copilaşi abuzaţi fizic sau sexual de oameni fără milă. Ce e şi mai grav, e că uneori chiar părinţii lor, dacă se mai pot numi aşa, fac asta.

În comparaţie cu astfel de drame, problemele mele mi se par atât de mici...

Din păcate, uneori e nevoie să auzim despre tragediile altora, ca să realizăm că încă mai avem de ce zâmbi, că încă mai avem de ce să fim recunoscători. Astăzi, după mult timp, am dat de o frază care mi s-a întipărit adânc: "Viaţa este un lucru minunat şi dacă poţi să fii curajos şi să treci prin tot ce e mai rău, dincolo de asta te aşteaptă bucurii la care nu ai visat vreodată!" Şi asta a spus-o o femeie care era să moară acum 10 ani, când s-au ciocnit doua trenuri. Vagonul în care era se afla ea a luat foc şi a rămas cu arsuri, dar asta nu a împiedicat-o să-şi trăiască viaţa mai departe, cu bune şi cu rele şi să încerce să-i facă şi pe alţii să realizeze că o dramă nu înseamnă neapărat un sfârşit. Poate fi doar un început, a ceva chiar mult mai frumos decât a fost înainte.

Cu siguranţă, nimeni nu înţelege de ce se întâmplă lucrurile într-un fel şi nu în altul. De ceva timp, eu am încercat să învăţ să mă bucur de toate, pentru că, privind în urmă, la ce-am crezut atunci că sunt drame personale, am realizat că a fost mult mai bine cu ele. Uneori avem nevoie să fim treziţi la realitate, la viaţă.

Poate că dacă ne-am gândi mai mult la vremelnicia clipei şi a vieţii, am învăţa să trăim mai mult, să ne bucurăm mai mult, să fim recunoscători că suntem sănătoşi, că putem lupta pentru ceea ce ne dorim. Câteodată suntem atât de egoişti, încât pare că viaţa şi Dumnezeu există doar ca să ne împlinească nouă dorinţele. Dar pentru ei cine face asta?

Dacă aş putea, aş strânge toate visele oamenilor în pumni şi le-aş da drumul spre împlinire. Dar mai întâi m-aş asigura că sunt conştienţi de alegerile făcute până acum, că ştiu să îşi asume consecinţele şi că ceea ce vor, într-adevăr le-ar fi de folos.

Poate că, de fapt, viaţa nu e nici roz, nici gri, ci doar aşa cum o vedem şi o colorăm noi...

Cu cheia de gât şi dragostea-n suflet: nostalgii de altădată

Azi am aflat că aerul se vinde, că libertatea unui om valorează un camion cu găini şi că un biet curcan poate învăţa diferenţa dintre un pătrat şi un cerc.

Şi am învăţat că trebuie să faci tot ce poţi ca să nu ajungi mai târziu să dormi lângă un străin sau, mai rău, să nu-ţi vină să te bagi în pat lângă persoana cu care te-ai căsătorit din dragoste. Tot azi m-am convins că nu trebuie să laşi pe nimeni şi nimic să te facă să-ţi pierzi inocenţa din priviri şi purtare.

Complexul provincialului există şi, din câte îmi dau seama, e greu de tratat. În momentul în care uiţi de unde ai plecat, totul s-a sfârşit: tot ce ai fost şi tot ce ai făcut ca să ajungi până acolo. Iar atunci când faci ceva doar că aşa îţi spune unul şi altul că trebuie sau pentru că aşa "se poartă", parcă se anulează ceva din personalitatea ta. Când vrei să faci parte din mulţime şi să te confunzi cu ea, ceva, undeva, se schimbă şi greu mai poate fi recuperat.

Trecutul, că vrem sau nu, ne ajută să devenim. Iar istoria unei ţări, oricât de grea şi complicată a fost ea, poate fi muză pentru adevărate capodopere.

Azi am cunoscut o persoană care, mai presus de a face parte din noul val de tineri regizori şi dincolo de orice succes de care se bucură, este om. Fără fiţe, fără figuri, fără limbaj preţios, de mare celebritate. Şi mi-a plăcut şi am fost onorată să fiu acolo, la lansarea continuării unuia dintre filmele sale. Iar asta cu atât mai mult cu cât am simţit legătura pe care o are cu actorii săi. E suficient să spun că actriţele cu copii mici acasă ar fi încântate să lucreze cu el, măcar pentru că e în stare să le creeze condiţii pentru bebel chiar pe platourile de filmare.

Dragostea nu trebuie trăită doar în timpul liber, însă e ceva ce trebuie văzut atunci când aveţi ocazia. Astfel că, de mâine, "Amintiri din Epoca de Aur 2- Dragoste în timpul liber" vă aşteaptă în cinematografe. Azi a avut loc avampremiera pentru presă, mâine are loc premiera şi tot de atunci va putea fi văzut în Constanţa, Iaşi, Cluj, Bacău şi, nu în ultimul rând, Piteşti.

Dacă nu aţi văzut "Amintiri din Epoca de Aur 1-Tovarăşi, frumoasă e viaţa!" şi rataţi şi "Dragoste în timpul liber", nu ştiţi ce pierdeţi. Iar eu, deocamdată, nu am de gând să vă spun. :D

D-ale coanei Crenguţa

Se duce ţara de râpă şi toată lumea scrie despre asta, de parcă ar fi o noutate. De când mă ştiu, în România lucrurile tot prost merg. Şi n-am de gând să mai scriu despre politicieni şi alte d-astea. De fapt, orice om care dă din coate să ajungă pe "tronul ţării" mi se pare din start incompetent.

Oamenii de valoare nu se bagă în mizeria creată de alţii. Din păcate pentru noi, din fericire pentru ei.

Măcar de aş avea talent de povestitor, ca această domniţă, dar nu am. Măcar de aş avea noutăţi în fiecare zi, dar, vorb-aceea, "nu-i nimic nou sub soare". Cu toate astea, când şi când mai aştern pe aici câte un gând. Şi nu m-aştept să fiu citită de zeci de oameni, mi-e de ajuns că scriu corect gramatical, spre deosebire de mulţi alţii de prin blogosferă.

Am vrut să renunţ la blog la un moment dat şi nu am făcut-o, pentru că mi s-a spus că "e cămăruţa mea sufletească". Siropos, penibil sau nu, aşa e. Şi atâta timp cât o să mai am de spus vreo "floricică" sau vreun sentimentalism, măcar din când în când o să mai apar pe aici. Asta ca să nu spun şi eu ca Lăpuşneanu', dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu. :))

Îţi mai aduci aminte, domnul meu?

De curând, s-a împlinit un an de când sunt în Bucureşti. Şi dacă la început povestea mea avea alţi protagonişti, totul s-a schimbat aproape pe nesimţite. Cert e că, aşa cum am bănuit dintotdeauna că o să fie, capitala mi-a adus, pe rând, împlinirea viselor. Iar acum nu fac altceva decât să mă bucur de toate.

Uneori mai privesc în urmă şi-mi aduc aminte cum am pornit la drum. Ziua în care ni s-au încrucişat prima dată privirile, felul în care am ştiut că în sfârşit am găsit ce căutam, teama amestecată cu emoţie, paşii timizi pe care i-am făcut unul spre altul. Acum fericirea are atâtea şi atâtea sensuri şi pentru toate-ţi mulţumesc!

Poate fi atât de simplu!...

Era aseară, în jur de ora opt. Tocmai terminasem o altă zi de muncă şi abia coborâsem din autobuz, să mă îndrept spre casă. Zgribulită de vremea de afară şi încercând să-mi ascund nasul în eşarfa călduroasă, de la gât, o tanti îmi taie calea, cu o bucată de carton în mână.

"Fetiţa, hai să stai pe ăsta!", o aud zicând şi mă întorc nedumerită, să văd cu cine vorbeşte. Cu un câine după ea, o văd cum se apleacă spre altul, de lângă un magazin, probabil o căţea, întrucât i-a zis "fetiţa". Animalul se ridică, dă din coadă bucuros şi se aşează... M-a lăsat fără cuvinte.

Poate lumea asta ar fi altfel, dacă oamenii ar învăţa să se comporte şi unul faţă de altul cu atâta grijă şi sensibilitate...

:)